Într-o lume în continuă dezvoltare suntem alternativa celor care apreciază promptitudinea, soluțiile inteligente și rapide.
Activăm în domeniul combustibililor fosili de mai bine de un deceniu. Astfel, într-o lume într-o continuă dezvoltare, cu cereri tot mai complexe, am crescut, am învățat și ne-am adaptat. Astăzi, Trend Energy este vocea experienței pe care am acumulat-o și, mai ales, vocea soluțiilor pe care ți le oferim.
Valorile noastre exprimă ceea ce așteptăm de la noi înșine și unii de la alții.
Pașii noștri de zi cu zi urmează aceste valori: